Descriere:
Vedere din stradă a Catedralei Ortodoxe din Timișoara, parțial obturată de un tramvai. Fotografia a fost realizată dinspre vest și surprinde fațada principală, cu pronaosul, șase turle, dintre care și turnul cu ceas.
Observații:
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este un monument istoric și religios de importanță națională. A fost construită între 1936 și 1941, pictura și finisajele fiind finalizate însă abia în anul 1956. A fost proiectată de arhitectul Ioan Traianescu și pictată de Atanasie Demian. Este a doua catedrală ca înălțime din România, cea mai înaltă turlă ajungând la 88 de metri. Planul este cruciform și prezintă 9 turle. Îmbină mai multe stiluri arhitecturale printre care cel neo-bizantin și medieval românesc.